Mission Update — India
April 10, 2009 by admin · Comments Off
Dragi prieteni,
Doresc sa impartasesc cu voi relatarile impresionante ale misionarei Daniela Caidas, care a plecat in India anul trecut in Noimbrie trimisa de Biserica Philadelphia. Este un proiect la care va invitam sa participati prin rugaciune si suport.
Acum cuvintele Danielei:
Am trait o frantura din “zilele din urma.”
Dupa o calatorie de 9 zile in Orissa iata-ma din nou acasa in Patna.
Inainte sa plec acolo, am auzit multe si am citit multe despre cei persecutati,
incercand sa-mi imaginez ce sa intamplat acolo, dar vizitandu-i mi-am dat seama
ca nu-mi puteam imagina,nici pe departe adevarul.
Prin harul Domnului am avut calauza, pe pastorul S.D. El este unul
dintre cei care si-a pierdut casa,si tot ce avea,in afara de nadejde si credinta.
Desi are 3 copii, si a pus viata in joc conducandu-ne prin locurile
nepermise celor straini, locuri pazite de armata guvernului, unde trebuia
sa avem permis special,pe care nu ni l-ar fi dat nimeni.
Astfel am vizitat patru campusuri in patru sate diferite imprastiate in jungla,
si un orfelinat in Gajapati-Kandamal
Am vazut satele distruse…locuri unde au fost omoriti cei care cred in
Domnul nostru Isus, si care nu au renuntat la El.
Cele patru sate fiind : Mandakia, Gadaguda, Rudangia, K.Nuagaon, Balliguda (in total 205 familii).
In primul campus au fost 115 familii. Inainte de a ajunge la ei le vizitasem satul,
care era total distrus.Eram marcati de furia cu care au putut hindusii sa distruga totul
si gandul ca trebuia sa le vorbim acestor frati pe mine ma punea in mare
incurcatura:
Ce puteam noi sa le spunem….noi aveam de toate…ei nu mai
aveau nimic…Traiau in corturi de armata,paziti de armata, dormeau
pe rogojini,si aveau doar, cateva lucruri prin preajma…
Si totusi Dumnezeu in maretia Lui ne foloseste unii pentru altii.
Ne au primit cu mare bucurie ,si tare s-au mirat cand au auzit de unde venim.
Ne uitam mirati si cu compasiune la ei incercand sa trecem dincolo
de politete si zambete si sa intelegem disperarea lor,dar nu am gasit asa ceva.
Erau resemnati in ceea ce li s-a intamplat…nu erau furiosi…se rugau foarte mult
impreuna ,gateau si mancau la comun, mancarea fiind impartita in mod egal.
I-am vizitat de doua ori.
La prima vizita i-am intrebat daca au nevoie de ceva sa ne spuna.
Se uitau la noi….si zambind… unul dintre frati ne-a spus :
daca, Domnul va pune pe inima sa ne oferiti ceva, vom primi bucurosi,
dar noi nu va cerem nimic.Ne multumeau intru-na ca-i vizitam.
Am plecat si ne am intors cu 20 de saci de orez.
Atunci i-am vazut cu lacrimi in ochi nu atat pentru orez ci ca Domnul le ascultase
rugaciunile : Orezul li se terminase.
Ne au spus ca asteptau raspuns de la Domnul si ca ei erau hotarati sa nu ceara.
Acum nu mai stiu cine pe cine incuraja…
Deoarece noi ajunsesem aici, in ciuda faptului ca in satul vecin prin
care tocmai am trecut, se spunea ca liderul teroristilor,a celor care ii persecuta
pe crestini a fost ucis,in acea noapte, nu se stie de cine.
Tot satul era in alerta si erau foarte speriati.Trebuia sa ne intalnim cu cativa
sa le dam orez pentru 40 de familii, dar nu au mai avut curaj sa vina…
Pastorul care era cu noi, se temea pentru viata noastra sfatuindu ne sa
parasim cat mai urgent districtul. Alt pastor care stia ca suntem acolo,
a sunat spunandu ne acelasi lucru.
Dar Domnul ne a intarit, si asa am ajuns sa ducem orezul la cei de aici,
raspunzandu-le asfel la rugaciuni,marindu-le credinta.Sa nu mai vorbim de a noastra.
Asa s-a intamplat si cu copii de la orfelinat….Domnul avea se pare
alt plan ,asa ca nu am simtit nici un indemn din partea Lui de a parasi locul,
urmandu-ne drumul.
Si toata slava sa fie a Lui,deoarece 52 de copii orfani, postise si se
rugase Domnului. Nu mai aveau decat 1 kg de orez si nimic altceva.
Acum Domnul le-a trimis orez, ulei ,faina,cartofi, bomboane si sapun.
Cantau si multumeau Domnului.
Iar noi.. in inimile noastre, ne-am aruncat cu fata la pamant inaintea
maretiei Lui, a Tatalui nostru…a celui ce ne cunoaste nevoile inainte
de ale cunoaste noi, pregatind totul din timp.
Toata Slava si Gloria I se cuvin Lui.
Astfel, in aceasta calatorie am trait o frantura din “vremurile din urma”.
Am vazut teama, prigonirea celor credinciosi,pedepsire lor, foametea
restrictiile la care sunt supusi…(daca ies din camp ,nimeni nu mai raspunde de ei)
iar ei traiesc acolo prin credinta.Am vazut si simtit cum Domnul ii tine cu mana
puternica pe Ai Lui si nu-i uita in necaz,chiar daca nu-i fereste de el.
Fie ca Domnul sa ne intareasca pentru ce va fi sa vina.
Acum as vrea sa fac un apel bisericii lui Cristos,
pentru ai ajuta pe acesti frati si surori impreuna cu copii lor.
Nevoile urgente pe care le-am vazut acolo sunt:
Rugaciuni de mijlocire
1 . Biblii ( Le au fost arse)
2 . Orez
3 . Sapun , Lenjerie de corp, pt femei si copii.
(nu au nici o sursa de a primi bani pt aceste lucruri.)
Problema aceasta o au cei care stau in campusurile mici de
(100 , 50 , 30 familii)Sunt foarte multe de acest fel.
La cele mari de peste 200 de familii se trimit mai multe ajutoare.
Cele mici sunt insa imprastiate prin jungla si nu prea se ajunge la ele.
In 2 zile am mers cam 800 km cu o masina prin munti.
As vrea sa va dau cateva preturi la aceste produse pt a avea o idee.
1 Biblie este intre - 2.50 $ - 3 $ (in limba oria) au nevoie cam de 100 buc.
1 sac orez 50 kg este intre 18.75 $ - 26 $ ( 0.36 $ - 0.52 $ ) per kg
1 sapun 0.25 $
In data de 28 aprilie vom pleca din nou in Orissa.
Pana atunci il rugam pe Domnul sa ne faca rost de fonduri pt a le duce in special
Biblii si orez si altor campusuri.
Acum, as vrea sa va intreb daca credeti ca noi ca biserica am putea sa-i ajutam cu ceva
pe aceste familii care sunt in nevoi.
Orez ar trebui sa distribuim si la alte campusuri mici.
Totul ramane la aprecierea dumneavoastra.
As vrea sa subliniez ca toate aceste lucruri au fost si sunt in Numele Domnului nostru Isus Cristos,cu EL, prin EL ,si pentru EL.
A LUI SA FIE SLAVA SI GLORIA IN VECI DE VECI !
Crucea Lui si crucile noastre
April 10, 2009 by admin · Comments Off
In luna Februarie am intrprins o calatorie misionara in Filipine. Este tipul de calatorie in care nu numai ca aduci o contrubutie la ceva maret si nobil, avansarea imparatiei lui Dumnezeu, ci si experimentezi o imbogatire a perspectivei despre lucrare.
In Filipine m-a surprins caldura oamenilor, veselia lor, saracia celor mai multi, contrastul dintre opulenta si saracie, traficul si zgomotul infernal, viatlitatea si explozia miscarii evanghelice si potentialul rol pe care acest rol i-l poate juca in misiunea mondiala.
Insa un lucru m-a socat mai mult decit orice: o practica veche de sute de ani in Saptamina Pastelui, mai précis in Vinerea Mare cind zeci de oameni de-alungul insulelor Filipine re-insceneaza suferinta si crucificarea Lui Isus pe propria lor piele.
In general sunt trei categorii de oameni care se supun aceste auto-flagelari. Prima categorie este compusa din oameni extrem de religiosi si piosi care doresc sa participe in patimile lui Isus intr-un mod dramatic printr-o suferinta crunta si violenta. A doua categorie este formata din oameni a caror constiinta este penetrata de vinovatie profunda. Pentru a-si ispasi vinovatia acesti oameni recurg la un act incredibil, voluntar de crucificare. Spre exemplu, politisti corupti pentru a fi absolviti de vina lor, pentru a-si mentine pozitia se crucifica pentru a demonstra profunda lor penitenta. A treia categorie este formata din masochisti care doresc sa demonstreze rezistenta lor in fata suferintei, oameni pentru care propria durere este o doza de placere bizara. O monstra de hedonism macabru.
Aceste crucificarii nu sunt regizate, puse in scena pentru deliciul morbid al turistilor si multimilor care participa in fiecare an. Ele implica ducerea crucii de lemn, bataie cu bice extrem de eficiente pina cind spatele devine un lac de singe, apoi strapungerea miinilor si picioarele cu piroane de 15 cm. Urmeaza apoi ridicarea crucii si un timp indelungat de suferinta pe cruce.
Nu pot sa lipseasca nici calai. Citiva indivizi imbracati in uniforma de soldati romani sunt experti in minuirea si manipularea biciului care brazdeaza repetat spatele persoanei dornice de rastignire. Exista intotdeauna calai.
Toate aceste experiente violente au loc in prezenta zeci de mii de spectatori si turisti care se delecteaza gasind divertisment si placere in suferinta altora Aceste imagini sunt realitati anuale in Filipine, insa aceste sentimente care i-I fac pe oameni sa recurga la astfel de suplicii fizice au un caracter universal iesind la suprafata in mod constant in relatie cu Crucea. Crucea lui Christos este evenimentul, simbolul cel mai socant, cel mai dramatic, cel mai neinteles din istorie. Este intersectia care imparte umanitatea in intelepti si nebuni, mintuiti si pierduti.
Aceste atitudini le descoperim in jurul nostru fara manifestarea lor printr-o rastignire fizica.
Religiosul considera ca trebuie sa faca ceva, sa aduca o contributie personala la procesul mintuirii. Faptele personale, religiozitatea noastra, regulile si codurile noastre de conduita devin atit de importante incit Crucea Lui isi pierde proeminenta, iar crucile noastre (faptele noastre) devin din ce in ce mai vizibile.
Vinovatul crede corect ca exista un prêt pentru orice pacat, pentru orice faradelege. Este biblic isi spune vinovatul: “plata pacatului este moartea”. De aceea, el/ea vrea sa expieze pacatul personal prin propria suferinta. Prin urmare, puterea Crucii lui Christos este anihilata de crucile suferintei noastre. “Asta-I crucea mea” devine o lozinca a celor care cred ca prin incercarile si durerile vietii platesc polita asigurarii lor eterne.
Hedonistul are tendinta de a se juca cu simbolurile sacre, de a lua lucrurile serioase in gluma, de a gasi placere personala chiar si in circumstantele cele mai dramatice. Acestia sunt oameni care prin viata lor, prin actiunile si atitudinile lor batjocoresc Crucea lui Christos.
Calaul nu lipseste niciodata. El este gata pentru a cauza suferinta,erijindu-se in instrumentul unei justitii “divine”. El doreste sa administreze dreptatea. El stie care este plata pacatului si cu singe rece vrea sa o aplice celor care o “merita’. Pentru el Crucea lui Christos este doar instrumentul pedepsirii pacatului uman, nu si intersectia harului divin.
Cinicul este si el acolo, spectator omnipresent la suferintele altora. De pe margine observa, se minuneaza, judeca, ride de suferinta celuilalt. Gaseste satisfactie si divertisment in crucile celorlati.
Acum cind sarbatorim iarasi sarbatoarea Pastelui, iar Crucea lui Isus se ridica din nou vizibila deasupra golgotei indiferentei umane, trebuie sa reafirmam din nou urmatoarele adevaruri biblice:
Crucea lui Christos este Unica. Este un eveniment irepetabil. Orice alta incercare umana de rastignire este un exerticiu in derizoriu. Crucea Lui este Completa. Puterea ei este suficienta pentru toate nevoile noastre. Vinovatia noastra este rezolvata prin Crucea lui Christos, ea fiind singurul instrument de expiere a pacatelor umane. In final, Crucea lui Christos este Indispensabila. Nu exista mintuire si iertare si viata abundenta si eternitate fara Crucea Lui. El a suferit pentru noi, odata pentru totdeauna.
Asa de multi oameni se concentreaza pe crucile lor. Eu am ales sa vin la Crucea Lui. Nu vrei sa alegi si tu?